Totul despre lupi

Lupul face parte din familia Canidae, alaturi de patrupede ca vulpea, sacalul, enotul si cainele. Masculul se numeste lup, femela - lupoaica, puiul - pui de lup iar atunci cand a depasit varsta copilariei si isi insoteste parintii la vanatoare - lupan.
Greutatea normala este intre 25-50 kg, insa literatura de specialitate citeaza si greutati de 72 si 79 kg (V. Cotta, M. Bodea - Vanatul Romaniei - Ed. Agrosilvica, 1969).
Culoarea blanii variaza in functie de sezon si biotop. In lantul carpatic culoarea este cenusiu inchisa, sau galbena cenusie cu usoare nuante negricioase. Puii sunt de culoare brun inchis, spre negru.
Ca si cu privire la alte specii, intre vanatori s-a discutat posibilitatea ca sa existe in spatiul carpato-danubiano-pontic doua varietati, anume lupul de stuf si lupul de padure (Ionel Pop - Din fauna noastra - Ed. Stiintifica, 1959) sau „de munte” (V. Cotta, M. Bodea, 1969). Lupul de stuf este mai mic la statura, de culoare galben bruna; lupul de munte are fizicul mai viguros iar culoarea este cenusie. Existenta acestor varietati este mai degraba rezultatul observatiilor empirice ale unor vanatori.
Lupul naparleste in martie - aprilie, cand parul lung de iarna cade, iar cel nou va creste incet, atingand finalul dezvoltarii in septembrie - octombrie. Diformismul sexual nu este evident, profanii inselandu-se lesne. Femela este ceva mai mica, mai delicata, cu craniu mai ascutit; masculul are corp mai viguros si frunte mai lata.
Longevitatea speciei este de 15-16 ani, in aprecierea varstei doar uzura dintilor putandu-ne indica trecerea anilor. Comparativ cu caninii cainelui, cei ai lupului sunt mai dezvoltati (A. Neacsu, C. Popescu, C. Nicolau - Vanatul cu trofee - Ed. Ceres, 1982). In libertate, nu cred ca putem gasi exemplare care sa se apropie prea mult sau sa depaseasca limita de varsta data, deoarece animalele ranite, bolnave sau intrate din diverse motive in imposibilitate de a lupta, sunt sfasiate, mancate, de restul haitei. 
Lupul este un animal social astfel ca - exceptand perioadele de imperechere si de crestere a puilor - se strange in haite (de la domnul Dinu Boghez, din Ramnicu Valcea, tocmai am aflat ca a fost recent martor, in Muntii Capatanii, la vanatoarea reusita a unui singur lup asupra unui cerb tanar). In perioada toamnei lupii ies la vanat cu puii din acel an, la care se adauga puii din anul precedent, ajungandu-se la un grup de 7-16 indivizi (V. Cotta - Vanatul - Ed. Ceres, 1982).
Perioada de imperechere este in decembrie - februarie. Maturitatea sexuala este atinsa la 22-23 de luni, iar durata sarcinii se intinde pe circa 62 de zile. Primele care intra in calduri sunt femelele batrane. Intre masculi au loc lupte pentru obtinerea „favorurilor” lupoaicei; rezultatul acestor dispute poate fi o ranire grava, caz in care respectivul exemplar nu supravietuieste, fiind mancat de semeni. 
Inainte de a fata, femela se instaleaza fie in culcusul avut in anul precedent fie in cel parasit de o alta lupoaica. Cand nu gaseste culcus, isi cauta un loc neumblat, de preferinta intr-o rapa insorita, intr-o scorbura de copac sau la adapostul unui trunchi doborat de vant. Daca nu afla unul din adaposturile enumerate, isi sapa o groapa nu prea adanca, o „scobitura” (V. Cotta, 1982).
Lupoaica fata de regula 4-6 pui, in cazuri exceptionale numarul lor putandu-se dubla. Timp de 9-16 zile, puii sunt orbi si surzi, aceste inconveniente fiind depasite in intervalul dat in functie de vigoarea respectivului exemplar. Acestia vor fi alaptati timp de sase saptamani si ar fi de precizat ca vreme de trei saptamani lupoaica nu ii paraseste, fiind hranita de catre mascul cu carne pe jumatate digerata. Daca in aceasta perioada lupoaica socoteste ca puii se afla in pericol, atunci ii muta intr-un loc mai sigur, ducandu-i in gura.
In perioada de circa trei luni cat dureaza cresterea puilor, nici unul dintre parinti nu se va departa mai mult de 3-6 km de „vizuina”, acest interval de timp fiind singurul de restrictie a razei lor de actiune. In cautarea hranei, lupii pot parcurge usor, intr-o noapte, distante de 40-60 km. 
In conformitate cu Maiteifel si Larim (citati de V. Cotta, M. Bodea, 1969), distanta pe care familiile de lupi o lasa intre ele este de 6-12 km. S-a stabilit ca viteza pe care o poate avea un lup se ridica la 55-60 km/ ora, fapt ce ii permite sa urmareasca si sa doboare animale destul de rapide (cel putin in comparatie cu specia autorului si cititorilor).
Pana la proba contrara, lupul este considerat carnivor. In anii ’40-’50 ai secolului trecut, unii cercetatori au afirmat ca in stomacul lupilor s-au gasit fructe si cartofi, insa la nivelul tarii noastre acest lucru nu a fost niciodata confirmat. Teza a fost reluata; in scurta monografie Lupul (biologie, ecologie, management, de C. Promberger, O. Ionescu - Ed. Halco International, 2000) se avanseaza cifra de 11% materii vegetale in stomacurile unor exemplare. Teoria potrivit careia consuma ierburi pentru a scapa de parazitii intestinali mi se pare plauzibila, dar fructele, ca sursa alimentara, nu.

Ce putem spune despre urletul lugubru care poate fi auzit de la o distanţă de kilometri şi care îi înfioară pe cei ce îl aud? Pentru lup, acest lucru este doar o activitate socială a haitei — o formă de comunicare. Un lup care s-a separat de haită în timpul unei vânători se poate urca pe o movilă ca să urle pentru a-i atrage pe ceilalţi membri ai haitei. Sau urletul ar putea fi folosit pentru delimitarea teritoriului. Uneori lupii par să urle doar pentru a-şi exprima fericirea. Când o haită se adună să urle, aproape că aţi putea crede că le place să cânte în grup. Pentru noi s-ar putea să sune mai bine dacă ei ar cânta la unison, însă se pare că aceştia preferă să cânte pe voci. Desigur există şi alte moduri de comunicare, de exemplu, cele descrise drept scâncet, mârâit, lătrat, chelălăitul în grup şi sunetul scos de puii din culcuş pentru a-şi exprima plăcerea. Pentru a stabili o anumită poziţie socială şi unitatea în rândul haitei se foloseşte şi comunicarea prin adoptarea unei anumite poziţii a corpului.